Traditii

Tradiţii, obiceiuri, ritualuri specifice localităţii:

Din generaţie în generaţie se transmit tradiţiile şi obiceiurile sărbătorilor de iarnă, care încep cu noaptea sf. Andrei. Obiceiurile practicate în noaptea spre sf. Andrei au o coloratură bogată, fiind atractive şi pănă in prezent. Noaptea tîrziu, fetele mari, junele se adună la o casă în grupuri de cîte 5-6 şi încearcă să-şi ghicească ursitul. Modul de a ghici este foarte variat: coptul balabuştelor, alesul parului din gardul de nuiele cu ochii legaţi, aruncatul paucului peste casă, picuratul lumînării pe apă, obiecte ascunse apoi găsite, „întrebatul” animalelor de casă cînd se va mărita cutare fată, toate luate împreună, dar şi altele, aduc speranţe fetelor că le va merge bine în viaţă, că vor avea bărbaţi frumoşi şi bogaţi etc. Menţionăm că aceste obiceiuri se practică şi pînă în prezent doar cu puţine schimbări . Ca şi în trecut nu toate fetele se ghicesc. O fată bine crescută, din familie bună, nu-şi va permite niciodată să iasă noaptea din casă. Aici participă mai mult fetele din păturile inferioare şi mijlocii.

Naşterea Domnului sau Crăciunul se sărbătoreşte la 7 ianuarie. I se mai spune Crăciunul – sătulul, care se deosebeşte de alte sărbători prin varietatea şi abundenţa bucatelor gătite de gospodune. Jombonul, şunca, cîrnaţul de casă, friptura, răcitura din cucoş, saltisonul, cighirul, sînt doar cîteva bucate din cele ce se gătesc la Crăciun. Sărbătoarea durează 3 zile. În localitate se mai păstreză obiceiul ca în prima zi a Crăciunului să se întîlnească vecinii între ei mergînd de la casă la casă, cîntînd colinde, cîntece de veselie, dansînd. Fiecare gospodină se stăruie să gătească bine, să fie cît mai primitoare, binevoitoare. A doua şi a treia zi de Crăciun se întălnesc copii cu părinţii, naşii cu finii, fraţii cu surorile.
Dacă intră cineva în casă în ajunul Crăciunului ( nu importă dacă e bărbat sau femeie, copil sau matur), numaidecît trebuie să se aşeze repede pe scaun, deoarece vor sta şi vor cloci bine cloştele pe ouă. În dimineaţa Crăciunului, pînă la aprinsul zorilor, se obişnuieşte ca mamele, fetele, să lucreze cîte ceva manual: să coase,să toarcă din fus, să cîrpească, să penească, să răsucească aţă, să împletească, să facă horboţică (croşeteze) etc, pentru ca copii, animalele, păsărrile să nu se nască cu malformaţiuni

Sfîntul Vasile sau Anul Nou pe vechi, 14 ianuarie, este sărbătoarea multaşteptată de copii.
Ei sînt cei ce vestesc, de la casă la casă, în ajun, începutul unui nou an prin hăituri, colinde, mersul cu Steaua, Capra, pluguşorul, cîrceii. Colindătorii obişnuiesc să îmbrace măşti hazlii pentru a speria gazdele. Flăcăii se unesc în cete mari, alegînd comoraşul, cetărătorii. Ei merg de la casă la casă unde sînt fete mari cetărînd urături vechi, frumoase. Fetele întîmpină ceata cu un colac mare, dulciuri, vin. Fetele care primesc ceata de băieti degrabă vor fi scoase la joc. În dimineaţa sf. Vasile copii merg cu semănatul. Grîul, porumbul, răsărita semănate în curte, în casă şi rostind „Sănătate nouă şi la anul cu sănătate!” sînt o speranţă a omului că anul va fi rodnic şi îmbelşugat. Gospodinele au grijă să culeagă căteva boabe şi să le arunce la păsări pentru ca să înceapă a se oua devreme. Comoraşul are cinstea şi obligaţiunea de a organiza jocul. Banii cîştigaţi de cetele de flăcăi în timpul uratului vor fi folosiţi pentru tocmirea muzicanţilor. Jocul ete oganizat pe mahale la sarbatorile ce urează: Sf.Ion, Botezul Maicii Domnului. Daca organizarea şi desfăsurarea jocului este reuşită, comoraşul va fi onorat cu laude, strigături, va fi dat hura chiar în timpul jocului.

Pregătirile pentru sărbătoarea Învierea Domnului se încep din timp cu lucrări de îngrijire şi amenajare a gospodăriilor şi locuinţelor. I se mai zice Paştele- fudulul, deoarece accent se pune pe înnoire, schimbare, renovare. Gospodinele curăţă sobele, văruiesc pereţii, ung cu lut tîrnaţurile, pivniţa, cuptorul etc. Atîrnă perdele, prosoape curate sau noi, aştern covoare din zestre, lăicere, păretare. În ajun vecinele îşi fac timp pentru a merge una la alta să vadă dacă le-au reuşit sau nu unsul pereţilor cu lut, muruitul, văruitul. Se laudă una pe alta pentru lucrul reuşit. În casa cea mare, pe perete, atărnă rînduri de haine noi, cusute sau cumpărate cu prilejul sărbătorii. La Paşte bucatele tradiţionale sînt friptura, mielul, iedul copt sau fript, caşul de oaie, ouăle roşii, pasca sfinţită, cozonacul.
Dimineaţa copiii merg de la casă la casă anunţînd gazdele despre miracolul produs la miezul nopţii. Ei spun „Hristos a înviat”, la care gazdele răspund bucuroşi: „Cu adevărat a înviat”.Trei zile se sărbătoreşte Paştele, se întîlnesc rudele, prietenii, vecinii. Mai ales sînt aşteptaţe rudele de la oraş.

Rugăciuni de ploaie
În verile secetoase creştinii merg la biserica pentru a se ruga de ploaie. Dacă seceta continuă multă vreme părintele anunţă o zi cănd tot satul, de la mic pînă la mare, se grămădesc în curtea bisericii. Aici se scot icoanele sfinte, steaguri , alte obiecte din biserică şi se merge pe deal, în frunte cu preotul, corul bisericesc. Pe drum se fac mici popasuri, lumea se închină la dumnezeu, se bat mătănii, se spun rugăciuni. S-a observat, că de fiecare dată, după aşa procesiune, plouă din abundenţă. Acest ritual se păstrază pînă în prezent.

Scrînciobul
Pînă nu demult o distracţie a sătenilor era scrînciobul. Scrînciobul era construit într-un loc deschis, mai aproape de centrul satului. Aici veneau flăcăii şi fetele, copiii, tinerii însurăţei. La scrînciob se putea de venit duminica după slujbă ori în zilele de sărbătoare. Aici se înfiripau sentimente de dragoste între băieţi şi fete, se anunţau logodne. Ca să fie mai distractiv, băieţii tocmeau muzică. În iureşul scrînciobului fetele şi băieţii puteau să se sărute, să se îmbrăţişeze. După asfinţitul soarelui toată lumea pleca acasă.